Uber a confirmat extinderea parteneriatului sau cu firma de inchiriere, vanzare si car sharing Hertz, care va pune la dispozitia retelei sale de soferi din intreaga Europa pana la 25.000 de masini electrice, pana in 2025.
Cele doua companii au colaborat deja pe piata nord-americana pentru a face vehiculele electrice (EV) accesibile soferilor Uber de acolo, deoarece gigantul de ride-hailing isi propune sa atinga pana in 2030 pragul de emisii zero net pe aceasta piata.
Acest parteneriat a oferit pana la acest moment aproximativ 24 de deplasari complet electrice, acoperind o distanta de peste 400 de milioane de kilometri.
Avand acelasi obiectiv corporate privind clima si in Europa, Uber isi extinde parteneriatul cu Hertz pe cateva dintre pietele sale europene, incepand cu Marea Britanie.
Din cele 25.000 de vehicule electrice pe care Hertz le va pune la dispozitia soferilor Uber, peste 10.000 vor fi alocate Londrei, unde se afla sediul european al companiei. Soferii si utilizatorii Uber se pot astepta sa aiba noile vehicule pe strazi chiar de luna aceasta.
Londra cu precadere urmeaza sa-si extinda Zona cu Emisii Ultra-Scazute (ULEZ) pentru a acoperi intreaga Greater London din 29 august anul acesta.
Vehiculele pur electrice nu vor trebui sa plateasca taxe ULEZ, ceea ce le face o optiune atractiva pentru operatorii de flote din capitala. Londra va interzice si vehiculele destinate inchirierii private care nu pot functiona cu emisii zero la teava de esapament anul acesta, ca parte a planurilor sale de reducere a poluarii aerului.
Mai tarziu in cursul acestui an, masinile furnizate soferilor Uber prin Hertz vor ajunge pe strazile din Paris si Amsterdam. Uber a declarat ca doreste sa se extinda si in alte capitale din Europa continentala si va anunta mai multe informatii „la momentul potrivit”.
„Prin punerea la dispozitie a vehiculelor electrice pentru soferii de ridesharing, nu vom contribui doar la reducerea emisiilor in orasele europene, ci vom extinde si oportunitatile pe care oamenii le au pentru a experimenta beneficiile electrificarii”, a declarat directorul executiv al Hertz, Stephen Scherr.
Vehiculele Hertz oferite soferilor Uber vor include modele Tesla si Polestar. Compania a anuntat vara trecuta ca face economii semnificative la costurile de intretinere a vehiculelor cu flota sa Tesla, inregistrand costuri de intretinere per vehicul cu 50-60% mai mici decat in cazul modelelor cu motor cu ardere interna. Apoi, intr-un raport ulterior referitor la venituri, Hertz a anuntat o crestere de 12% a profiturilor de la an la an, invocand electrificarea flotei ca o contributie la aceasta cifra.
Gridserve
Tot pe segmentul vehicule electrice, Gridserve – compania din spatele primului „forecourt electric din Marea Britanie – sarbatoreste deschiderea primei sale instalatii din 2023 la Solstice Park, Wiltshire. Locatia unitatii este administrata de RO Group si are, de asemenea, puncte de alimentare food-to-go.
„Electric Super Hub” dispune de opt incarcatoare EV de mare putere capabile sa adauge pana la 100 de mile de autonomie in cinci minute. Locatia sa a fost aleasa pentru a-i deservi pe cei care viziteaza Stonehenge si pe cei care calatoresc pe A303.
Electricitatea pentru deservirea punctelor de incarcare este achizitionata din reteaua Gridserve de sisteme solare si de baterii, compania pretinzand certificarea „net-zero” pentru electricitate.
Gridserve si-a deschis primul sau forecourt electric in Braintree, Essex, dupa intarzierile cauzate de Covid-29. Gridserve a dezvaluit un program in valoare de 1 miliard de lire sterline in martie 2019 vizand construirea a peste 100 de forecourturi electrice in UK in decursul acestui deceniu. Compania a lansat 11 proiecte in 2022, dupa ce in 2021 a deschis doar unul singur, si spune ca isi doreste sa “accelereze” lansarea in 2023.
“Fiecare noua locatie de incarcare are un impact pozitiv asupra actiunilor in sensul schimbarii climatice, permitand mai multe deplasari electrice si oferind conducatorilor auto sansa de a face trecerea cu mai multa incredere la vehicule electrice” a spus directorul executiv al Gridserve, Toddington Harper.
Sursa: https://www.edie.net/uber-to-make-up-to-25000-electric-cars-available-for-drivers-through-hertz-partnership/