Vehiculele electrice cu baterie au reprezentat o raza de speranta pentru vanzarile auto in perioada pandemiei, ele ajungand la un procent de 4.7% din piata din UK.
In Europa, cifrele JATO arata ca inmatricularile de vehicule electrice cu baterie, vehicule electrice hibrid, si vehicule electrice hibrid plug-in reprezinta 18% din totalul de inmatriculari pe luna iulie. Dar in ciuda vanzarilor aflate in plin avant, exista foarte mult negativism in jurul vehiculelor electrice, alimentat de teama de schimbare, precum si de cei care au interese legitime in mentinerea status quo-ului actual.
Dezbateri uriase apar peste tot in mediul online in jurul vehiculelor electrice, asa ca iata mai jos cinci dintre cele mai frecvente teme, si motivul pentru care acestea nu sunt reale.
Vehiculele electrice sunt produse cu ajutorul unor minerale poluante, obtinute prin exploatarea copiilor
Cand auzi acest argument din partea celor care sugereaza ca vehiculele alimentate cu carburant traditional sunt mai ecologice decat vehiculele electrice, nu poti sa nu te intrebi daca oamenii acestia se uita vreodata la stiri… Deversarea ingrozitoare din Mauritius este doar ultimul episod dintr-un sir foarte lung de dezastre cauzate de industria petroliera, oricare dintre aceste dezastre mult mai rele decat imaginea minei de litiu cu care se face parada in mod regulat, pe motiv ca ar dovedi o data in plus ca vehiculele electrice sunt tot ce poate fi mai rau! Numai ca sustinatorii acestei idei uita sa spuna un singur lucru: in imagine nici macar nu este o mina de litiu, ci una de cupru!
Insa nu este nevoie sa abordam aceasta critica la modul contra-atac, ci este esential sa explicam faptele in mod clar.
Exista doua surse principale de litiu, iar minele sunt doar una dintre acestea. Cealalta sursa este apa sarata. Cu alte cuvinte, marea. Vasta majoritate a litiului (87%) provine din aceasta sursa, ceea ce implica un proces lung de evaporare, care nu presupune deloc munca din partea copiilor. Exista o multime de litiu in natura, cu rezerve uriase in Chile, Australia si China, astfel incat este improbabil sa ramanem fara. In plus, evident, niciuna dintre aceste persoane care se plang cu privire la litiul din vehiculele electrice nu s-a plans in legatura cu folosirea litiului pentru cele peste 6 miliarde de telefoane mobile existente in lume in acest moment, nici pentru cele mai bine de un miliard de laptopuri.
Cobaltul este celalalt mineral rar care agita spiritele atunci cand vine vorba despre vehiculele electrice, si chiar exista preocupari intemeiate cu privire la extragerea sa din Congo, in mod deosebit. Cu toate acestea, cobaltul a fost folosit in majoritatea bateriilor litiu decenii intregi, asa ca daca ar fi sa criticam vehiculele electrice, ar trebui sa renuntam sa mai folosim telefoane mobile sau laptopuri, in prima instanta!
Exista, insa, un motiv financiar solid pentru care producatorii de vehicule electrice reduc si in final spera sa elimine cobaltul din baterii – este extrem de scump, fiind unul dintre principalii contribuitori la pretul mare de achizitie al vehiculelor electrice.
Tesla are deja in plan renuntarea la folosirea cobaltului in baterii, si exista chiar cateva modele de baterii fara cobalt, sau cu o cantitate redusa de cobalt, in dezvoltare. Zilele cobaltului sunt numarate, asadar!
Vehiculele electrice reprezinta pericol de incendiu
Recenta retragere de pe piata a hibridului plug-in Ford Kuga, ca urmare a riscurilor de incendiu, a alimentat mitul potrivit caruia vehiculele electrice sunt extrem de inflamabile.
In sustinerea acestui mit vine si celebrul accident, urmat de distrugerea hipermasinii electrice Rimac Concept_One, al prezentatorului TV Richard Hammond, in timpul unui episod al emisiunii The Grand Tour. Povestea insa nu mentioneaza ca masina nu a fost distrusa pentru ca era un vehicul electric, ci pentru ca Hammond nu a fost un sofer destul de bun incat sa controleze masina. El a condus din nou o luna mai tarziu, insa daca masina ar fi fost una pe benzina, avea toate sansele sa fi fost mort deja, pentru ca o masina traditionala ar fi ars cu flacari uriase, in loc sa arda lent, asa cum s-a intamplat cu vehiculul electric.
Este adevarat ca bateriile litiu-ion au caracteristici la incendiu foarte diferite fata de motoarele cu combustibil fosil. Bateriile litiu-ion produc gaze fluorurate otravitoare atunci cand ard, insa ele au nevoie de mai mult timp pentru a lua foc, ceea ce da soferului o sansa mult mai mare de a scapa inainte ca incendiul sa ia amploare. Ele ard intr-adevar mult timp, si sunt greu de stins, ceea ce necesita o antrenare speciala din partea pompierilor. Intrebarea reala, insa, este cat de des iau totusi foc vehiculele electrice. Este adevarat ca situatiile izolate ale unor masini Tesla care au ars spontan in California duc la aparitia unor poze inflamatoare in mediul online, insa ele nu dovedesc nimic.
Daca e sa privim cifrele, ar trebui sa mentionam cateva detalii care fac diferenta: China a comandat mai multe verificari de siguranta pentru vehiculele electrice, dar asta dupa numai 40 de incendii ale vehiculelor electrice in 2018. 40 dintr-o flota de 1.2 milioane de vehicule electrice existente in China in 2018, cu alte cuvinte un incendiu la 30.000 de vehicule! Punand in perspectiva aceste cifre, in Statele Unite, in perioada 2014-2016 a existat o medie de 171.500 de incendii de vehicule pe autostrada, potrivit unui raport al FEMA. Ceea ce inseamna ca din aproximativ 269 de milioane de masini in SUA in 2016, 1 din 1569 de masini cu carburant fosil a luat foc in 2016 – aproape de 20 de ori mai multe decat vehiculele electrice din China in 2018.
De asemenea, au existat 2.9 decese la 1000 de incendii pe autostrada, astfel incat masinile cu carburanti fosili nu sunt doar mai predispuse sa ia foc decat vehiculele electrice, dar exista si o probabilitate mai mare ca incendiile acestora sa ii ucida pe pasagerii din masina.
Bateriile vehiculelor electrice dureaza doar cativa ani
Acesta este unul dintre cele mai raspandite mituri, dar si unul dintre cele mai usor de demontat. Da, bateria unui smartphone se degradeaza considerabil dupa doi ani. Insa ea trebuie incarcata zilnic, in timp ce un sofer obisnuit nu isi va incarca vehiculul electric decat de cateva ori pe luna. De asemenea, vehiculele electrice se incarca intr-un mod mai inteligent, completand numai celulele epuizate, ceea ce distribuie incarcartura pe mai multe mii de celule, care formeaza pachetul complet.
Datele culese de la un numar mare de proprietari de masini Tesla au indicat o degradare medie de numai 10% a bateriei dupa o distanta de peste 250.000 de km parcursi. Majoritatea masinilor cu combustibili fosili sunt la fiare vechi cu mult inainte sa ajunga la acest kilometraj.
De aceea, majoritatea producatorilor ofera acum o garantie pentru baterie de pana la 160.000 de km, sau 8 ani, pentru 70% din capacitate. Nu ar face asta daca s-ar gandi in mod serios ca multe dintre baterii nu ar dura atat de mult, pentru ca i-ar costa o avere! Deci, raspunsul este nu, un vehicul electric cu o vechime de cativa ani nu va avea o autonomie mai slaba decat cea pe care o avea nou fiind. In plus, nici nu vom avea o problema uriasa legata de reciclarea unei cantitati mari de baterii moarte de vehicule electrice. Majoritatea vehiculelor electrice vor fi si mai puternice cateva decenii de acum inainte.
Vehiculele electrice sunt prea scumpe
Acesta este mitul la care majoritatea persoanelor vor reveni atunci cand toate celelalte mituri cad. Pe de o parte este adevarat: in conditiile in care bateriile pentru vehicule electrice acopera 30% din costul unei astfel de masini, si nefiind o componenta pe care masinile pe combustibili fosili o au, e clar ca vehiculele electrice vor fi mai scumpe!
In general, pretul lor ajunge la aproximativ 10.000 -11.000 de euro, mai mult decat o masina echivalenta cu combustibil fosil, iar pe piata second hand, diferenta de pret este chiar mai mare, pentru ca vehiculele electrice isi mentin valoarea mult mai mult decat masinile traditionale. Desi foarte multe persoane sunt de parere ca vehiculele electrice nu mai au nicio valoare folosite, pentru ca bateria se duce, realitatea este de fapt complet invers! Tesla Model S are cea mai mare valoare reziduala dintre masinile second hand din Germania, de pilda, mentinandu-si valoarea cu 9% mai mult decat oricare alt brand, dupa 3 ani, ajungand la un procent incredibil, de 58.5% mentinere. Astfel, pentru ca vehiculele electrice decente au mai putin de un deceniu de cand sunt pe piata, cel mai ieftin capat al pietei second hand nici macar nu exista inca.
Insa in ceea ce priveste costul unei masini electrice noi, ideea de baza este aceea ca vehiculele electrice au preturi din ce in ce mai mici, pe masura ce bateriile devin mai ieftine. Insa chiar si inainte de aceasta reducere, trebuie sa tinem cont de costul de functionare mult mai mic decat al masinilor traditionale.
Incarcat acasa, un vehicul electric va costa in Romania de la 5-6 lei/100 km, in timp ce o masina pe carburant fosil, va avea un consum mediu de aproximativ 8 litri/100 km adica aproximativ 36 de lei. In plus, stim cu totii ca in oras consumul de combustibil este mult mai mare, zona pe care vehiculele electrice se descurca mult mai bine. Evident, in unele tari – asa cum este si SUA – benzina este mult mai ieftina, dar masinile sunt in general mai putin economice.
O masina medie parcurge in UK, de pilda, peste 100.000 de km pe an, astfel ca optand pentru un vehicul electric vei economisi sute de lire anual pentru carburanti, iar un conducator auto care merge mai mai mult decat media, va economisi chiar cateva mii de lire.
Apoi putem vorbi si despre economiile la serviciile mai simple sau poate chiar inutile, taxele mai mici, si nevoia redusa de discuri si placute de frana, datorita franarii regenerative. Asa ca – desi vei plati mai mult initial – vei economisi mai mult pe parcurs, iar cand vine vorba despre vanzare, vei avea parte de o valoare second hand mai mare decat cea a unei masini pe carburanti fosili. Cu alte cuvinte, vehiculele electrice pot fi mai scumpe la achizitionare, dar pot fi mai ieftine dupa 3-4 ani de detinere!
Emisiile masinilor electrice
Renumitul negationist in domeniul climatic Bjorn Lomborg a sustinut recent, intr-un articol pulicat de The Australian ca “vehiculele electrice sunt un mod scump si inutil de a combate schimbarea climatica si util doar ca act de bravura pentru persoanele cu prea multi bani”.
Specialistul olandez in vehicule electrice Auke Hoekstra – cercetator in materie de vehicule electrice, energie si retele smart la Universitatea Tehnologica din Eindhoven – nu este insa de acord si demonteaza aceste afirmatii pe contul sau de Twitter. “Sunt doar niste afurisite de minciuni si statistici”, a scris Hoekstra, adaugand ca de data aceasta Lomborg “revine cu o pista falsa pentru actiunea impotriva schimbarii climatice. De data aceasta impotriva vehiculelor electrice, in The Australian.
Dati-mi voie sa descalcesc itele acestei piste gresite” spune cercetatorul olandez, care face referire la articolul “Emisiile suplimentare sunt micul secret murdar al masinilor electrice”.Pornind de la un citat din articolul lui Lomborg potrivit caruia “la nivel global mai putin de 0.3% dintre masini sunt electrice”, Hoekstra il contrazice pe autor argumentand ca “daca aceasta crestere la care asistam in prezent (47% pe an) va continua, pana in 2030 toate masinile vandute vor fi electrice” si ofera in acest sens un grafic din Bloomberg.
Ideea este, desigur, ca – si in conditiile in care cresterea in ceea ce priveste vanzarile de vehicule electrice incetineste – tranzitia la vehicule electrice este in plina desfasurare, iar punctul inferior de referinta, de 0.3% din cota din piata globala, se va schimba rapid in urmatoarea decada.O alta declarative ridicola facuta de Lomborg in articolul sau este aceea ca “in mod nesurprinzator, data fiind eticheta de pret, masinile electrice sunt adesea jucarii pentru bogati”. Asa cum arata Hoekstra, vehiculele electrice sunt deocamdata mai scumpe decat motoarele cu ardere interna, din pricina costului ridicat al bateriilor. Dar, spune el, “bateriile au devenit aproape de 10 ori mai ieftine in ultimii 10 ani. In anul 2030, masinile cu combustibil fosil vor fi jucarii pentru bogati. Oamenii preocupati de bugetul lor vor cumpara in mod covarsitor masini electrice”.
Lomborg mai incearca, de asemenea, sa foloseasca un raport publicat de Agentia Energetica Internationala, care arata ca vehiculele electrice trebuie sa fie conduse 60.000 de km pentru a compensa emisiile incluse in procesul lor de fabricare. “Dincolo de faptul ca IEA este uneori conservatoare, asta inseamna totusi ca un EV este mult mai bun” spune Hoekstra.
Lomborg sustine ca vehiculele electrice – alimentate in acest moment preponderent de la retele electrice pe carbune – sunt mai daunatoare decat masinile pe benzina si pe motorina. Insa el ignora faptul ca retelele fac tranzitia catre resurse curate si regenerabile si nici nu se deranjeaza sa mentioneze ca sunt cu 40% mai eficiente din punct de vedere energetic decat echivalentele lor ICE.
Mai mult, o lucrare a lui Hoekstra, chiar pe acest subiect, publicata in iunie 2019, cuprinde o comparatie clara intre emisiile vehiculelor electrice de-a lungul ciclului de viata, precum si emisiile masinilor cu motor cu ardere interna (ICE), primele avand 95 g/km de emisii de CO2 de-a lungul intregii vieti, inclusiv productia vehiculului si bateriei, iar ICE ajungand la o cifra uriasa, de 244 g/km.
“Lomborg incearca sa va convinga sa ganditi linear si sa va concentrati pe cresterea cumulativa, care pare mai lenta” spune Hoekstra, facand referire la o parte anume din articolul din The Australian, in care se arata ca “IEA spera ca lumea sa poata ajunge la 130 de milioane de masini electrice in 10 ani – o asteptare uluitoare, dat fiind ca ne-au trebuit cateva decenii pentru a ajunge la putin peste 5 milioane”. Dar, asa cum arata Hoekstra, curba – reprezentata de linia verde din graficul Bloomberg – ne spune o poveste complet diferita. “Nu e ciudat sa caracterizam aceasta situatie prin cuvintele “ne-au trebuit decenii pentru a ajunge la 5 milioane”? Daca ne uitam la acest grafic, vedem o curba destul de abrupta. Statisticianul Lomborg incearca sa va pacaleasca aici” mai spune Hoekstra.
“Daca va ganditi ca puteti salva climatul fara masini electrice, gresiti profund! Daca nu gasiti un mod de a convinge pe toata lumea sa mearga cu bicicleta sau cu transportul public (electrificat) nu vom reusi in niciun caz fara vehicule electrice”, mai spune Hoekstra. El adauga in final “Nu spun ca masinile electrice sunt solutia suprema, pentru ca in orasele cu o densitate in crestere, ele sunt din ce in ce mai periculoase, zgomotoase si voluminoase. Iar bicicletele si transportul public sunt in mod cert mai benefice pentru mediu. Insa vehiculele electrice sunt cu mult mai bune decat masinile cu motor cu ardere interna, pe care Lomborg le apara” conchide Hoekstra.
Acestea sunt doar cateva dintre miturile pe care le vei auzi “dezbatute” ori de cate ori vei incerca sa intri intr-o conversatie despre vehiculele electrice, pe aproape orice retea de socializare, fie ea Twitter, Facebook sau LinkedIn, si chiar in discutii colegiale sau amicale.